OUT OF EDEN WALK

Paul Salopek merge pe urmele primei migrații umane care a pornit din Africa în Epoca Pietrei. Călătoria lui neîntreruptă de 33.000 de kilometri pe jos, un marș numit Plecarea din Eden (“Out of Eden Walk”) este consemnată în aceste depeșe.

Mâna e cea care îți atrage atenția.

Aparține unui bărbat. Se odihnește, gingaș, pe obrazul femeii. Cei doi stau pe o parte — bărbatul pe stânga, femeia pe dreapta — față în față. Genunchii femeii se ghemuiesc deasupra celor ai bărbatului. Par să se privească în ochi. E o postură deopotrivă familiară, universală, și aproape dureros de intimă. Și totuși orbitele lor sunt goale. Vârfurile degetelor le-au căzut de mult. Și orice secrete ar cuprinde îmbrățișarea lor, ele nu vor fi niciodată dezvăluite. Deoarece acești doi iubiți fără nume — mâna de pe obraz nu te lasă să îi numești altfel — au cam 1.800 de ani. Au fost dezgropați anul trecut dintr-un cimitir din nordul Azerbaidjanului, un fel de mesaj surpriză din antichitate, de Sf. Valentin.

„Nu ne-am încheiat analizele, așa că nu știm cine erau”, spune Jeyhun Eminli, arheologul care a făcut descoperirea. „Nu știm nici măcar vârsta lor exactă sau dacă au suferit vreo traumă fizică.”

Eminli, un bărbat prietenos și efuziv, cercetător la Academia Națională de Științe din Azerbaidjan, adaugă un detaliu seducător: „Niciunul dintre trupuri nu a fost mișcat ca să îi facă loc celuilalt, ulterior,” spune el. „Au fost puși în mormânt împreună. Probabil că au murit în același timp.”

Am parcurs, ghidul meu Rufat Gojaiev și cu mine, trei sferturi din ruta prin Azerbaidjan. Am înaintat cu greu peste Munții Caucaz, peste covoarele ruginii de iarbă. Am ricoșat, istoviți, spre sud, spre un oraș din câmpie numit Gabala. Acolo ne-am lăsat bagajele la un popas pentru camioane. Avea pereții îmbibați de nicotină galbenă. Am luat un taxi să scăpăm din acea semiobscuritate. Ne-a lăsat la un monument istoric: un punct la întâmplare pe hartă. În depărtare, un bărbat pătrățos ca un butuc de măcelărie mergea printr-o pășune, printre gropi deschise. Lătra ordine către niște muncitori. Dădea din brațe. Rula energic folie de plastic peste un milion de cioburi de ceramică colectate. Era Eminli, arheologul. Ne-a invitat la ceai. Ne-a arătat amorezii lui scheletici.

Cei doi iubiți au fost găsiți în acest sit, numit Gabala Veche, dintr-un „oraș pierdut” de acum 2.500 de ani, ale cărui ruine au fost redescoperite abia în 1959. Udat de două râuri, întinzându-se azi pe 33 de acri de câmpuri cu iarbă, vechiul avanpost comercial se afla pe o rută de migrație din Epoca Bronzului și a devenit mai târziu un centru major de pe Drumul Mătăsii. Vreme de secole, Gabala Veche s-a dezvoltat, devenind capitala fortăreață a unui regat pre-islamic numit Albania Caucaziană. ( O cultură fără nici o legătură cu Albania din Balcani.) Și, așa cum s-a întâmplat cu multe așezări prospere din Caucaz, orașul a atras cavalcadele prădalnice ale georgienilor, mongolilor, perșilor și rușilor. A fost atât de temienic rasă de pe suprafața pământului în secolul al XVIII-lea, încât a fost ștearsă practic din memorie. Azi, comoara sa de artefacte sugerează uriașe ramificații ale puterii: sticlă romană, ceramică din China, un scarabeu din îndepărtatul Egipt. Și apoi, sunt acești morți pereche. Eminli a găsit patru, din zone diferite. Un cuplu era înmormântat într-un vas mare de lut.

Oamenii s-au îngropat în posturi ale iubirii încă din Epoca Pietrei.

Una dintre cele mai vechi descoperiri a fost un cuplu de adolescenți, scos anul trecut dintr-o mlaștină din Grecia. Perechea neolitică de aproape 6.000 de ani era strâns îmbrățișată. (Locul de îngropăciune era plin de capete de săgeți.) În România, un bărbat și o femeie din perioada medievală, îngropați ținându-se de mână, cu capetele înclinate unul către celălalt, au fost numiți „Romeo și Julieta.” Femeia părea tânără și sănătoasă; bărbatul murise de o lovitură în piept. Zeci de morminte din Epoca Bronzului aparținând culturii Andronovo din Siberia conțineau femei și bărbați cu mâinile împreunate. Nimeni nu are idee de ce. Una din teorii nu prea se potrivește cu spiritul Sfântului Valentin: fără prea multe dovezi, unii arheologi sugerează că soțiile au fost ucise când le-au murit bărbații, ca să li se alăture în viața de apoi.

Înmormântările în grup nu sunt neobișnuite în Caucaz. Peste 100 de morți, de exemplu, au fost dezgropați dintr-un singur tumul din Epoca Bronzului în Azerbaidjan. La un sit azer mai recent, de circa 2.500 de ani, o femeie a fost dezgropată ținând pe burtă un prunc. Iar în Georgia vecină, un tumul spectaculos numit Ananauri 3 a scos la iveală o căpetenie din Epoca Bronzului, îngropată într-un car de luptă alături de alte șase persoane.

„Cei înmormântați cu el ar fi putut fi sclavi sacrificați,” a spus Zurab Makharadze, arheologul georgian care a excavat situl. (Toate cadavrele de la Ananauri 3 erau îmbălsămate în miere.)

Dar morții înamorați sunt extrem de rari. Îndrăgostiții din Gabala Veche sunt, în mod clar, mândria lui Eminli.

„Trăiau într-o perioadă complexă,” spune el. „Era așa un du-te vino aici în secolele II și III d.Hr.” Însuși regatul conducător al Albaniei, remarcă arheologul, avea 26 de triburi diferite. Războinicii nomazi atacau uneori așezările. Comercianții erau în trecere. „E imposibil să spui măcar că aceștia doi erau din partea locului”, adaugă.

Obiectele așezate alături de trupurile îndrăgostiților sugerează un cuplu de rang înalt. Între ei se aflau opt pahare de sticlă. Sticla era un lux pe vremea aceea în Caucaz. O sabie grea de fier, ținută între genunchii celor doi, ar putea indica apartenența lui la o castă războinică, spune Eminli. Și ridică din umeri. Cercetarea nu e încă publicată. Nu vrea să speculeze.

Înapoi în Gabala modernă, telenovelele turcești gem prin pereții pensiunii. Stau singur în cameră. Mă uit la fotografiile cu amorezii antici. Vor locui sub sticlă, la un muzeu. Oasele lor par atât de curate. Totul la gestul acela al mâinii pare atât de neprihănit. Dar știu că nu e adevărat. Îmi pregătesc rucsacul, ca să pornesc mai departe de dimineață.